Semimaraton Galaţi: Coborâri şi urcări pe podium


Spuneam că se întoarce fiica risipitoare acasă, iar weekend-ul trecut s-a şi întâmplat marele eveniment. Semimaraton Galaţi 2017 a fost, la prima participare, o experienţă care m-a trecut de la agonie la extaz, la fel ca urcările şi coborârile distrugătoare de nervi. Dar dubioşenia maximă a fost urcarea mea pe podium, trezindu-mă cu un (ne)meritat loc 3 la categoria de vârstă < 30 ani. Totuşi, să o luăm pe bucăţi.

AGONIA

Sus-jos, sus-jos. Da, sunt din Galaţi. Da, ani de zile am tot bătut faleza Dunării la picior şi ar fi trebuit să ştiu ce mă aşteaptă. Doar că amintirile mele din copilărie îmi spuneau ca faleza este dreaptă şi va trebui să mă lupt doar cu cele trei pante, de executat de trei ori. Mare greşeală. Cele trei pante aveau doar un unghi de înclinaţie mai mare decât restul traseului, un fals plat. Puţinele mele antrenamente, vreo 10 la număr, făcute pe parcursul unei luni înaintea evenimentului, nu au inclus absolut nimic specific . Rezultatul. Un timp dezastruos şi vreo 2875937 de gânduri de renunţare. Mai ales pe ultima buclă de 7 km, pe care mai mult am mers.

De la ploaie la soare. Uneori chiar cred ca am gura pocită. După multe zile de ploi, furtuni şi temperaturi scăzute, duminică ne-a iubit domnul Soare din străfundurile inimioarei lui. A fost prima cursă la care mi-am turnat cantităţi industriale de apă pe cap şi corp. Am fiert la foc mic. Motiv pentru care acum sunt bine pârlită pe umeri, am febră, îmi tremură carnea pe mine, bubuie tărtăcuţa şi stomacul îmi stă în gât. Cred că îi zice epuizare termică. Aparent, alergarea a 21 km cu soleil-ul fix în meclă dăunează grav sănătăţii. Iar organismul meu reacţioneză absolut dezastruos la căldură.

Ceapa mamii lui de traseu şi direcţionarea vieţii.  Oameni buni, jur că apreciez mobilizarea fantastică a voluntarilor, dar când ştiţi că este un punct cu potenţiale probleme de orientare în spaţiu, nu lăsaţi nişte copii debusolaţi să direcţioneze greşit alergătorii pe traseu. După o coborâre în nas, contează al dracului de mult direcţia în care te duci şi faptul că faci cumulat câteva sute de metri în plus aiurea.

Unii stânga, alţii dreapta. Ciocniri şi o busculadă de nedescris. Mai grav, pe lângă mine au trecut cel puţin doi participanţi la semi cărora li s-a spus să nu mai urce panta care încheia bucla, fără a mai ajunge la start, singurul loc în care exista punct de cronometrare. Nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe – eu personal m-am oprit şi am pierdut un minut încercând să înţeleg care este traseul corect. La privirile speriate ale unor copii şi răspunsul “Doamnă, nu ştiu, eu sunt aici doar să am grijă de voluntari. Am sunat, dar nu îmi răspunde nimeni.”, n-am avut de ales şi am făcut cum m-a taiat capul, urcând. Voi depăşi partea cu haosul de la start, unde culoarul de alergare era loc de şuetă la un moment dat.

P.S. Problema se rezolvă al naibii de uşor cu nişte săgeţi de direcţie desenate pe asfalt şi/sau benzi delimitatoare de sens.

EXTAZUL

Clubul lui Filip. Evenimentul este unul caritabil, al cărui scop îl reprezintă strângerea de fonduri pentru diverse cauze. Eu am alergat pentru Clubul lui Filip – Asociaţia copiilor nevăzători, un ONG care are nevoie de sprijin financiar pentru a achiziţiona obiecte de mobilier (măsuţe şi scaune pentru copii), materiale didactice şi jocuri specifice copiilor nevăzători între 3 şi 10 ani, pentru a asigura o bază materială minimă iniţială, necesară deschiderii clubului, în luna septembrie a acestui an. Banii din taxa de participare achitată s-au dus către ei, însă se pot face şi donaţii, luând legătură cu reprezentanţii.

Felicitări voluntarilor. Foarte mulţi tineri care au ales să muncească pro bono atât pe parcursul organizării evenimentului, cât şi în ziua alergării, stând în soare ore întregi, la punctele de hidratare (unde s-au mişcat fantastic) şi pe traseu, unde am beneficiat de o galerie fenomenală. Bravo vouă! Inclusiv celor de la punctul mort cu problemele de orientare în spaţiu, la care m-am răţoit (cerându-mi scuze pe această cale!).

Locul 3 la categoria <30. Nu sunt o bună alergătoare. O fac pentru sănătatea şi plăcerea mea. Sunt inconsecventă în antrenamente şi nu am pretenţii de podiumuri, premii ori timpi buni. Nu mă uit la rezultate cu gânduri de comparaţie, pentru că ştiu că în general sunt pe la coada clasamentului. Iar anul acesta, după toate agoniile înşirate mai sus (a căror vină îmi aparţine în proporţie de 90%), singura mea mulţumire era că am reuşit să termin, în ciuda catralioanelor de momente în care eram hotărâtă să îmi bag picioarele.

Timp final 2:36:37 pe o distanţă de 21,59 km (cu extra-traseul aiurea de rigoare) şi o diferenţă de nivel de 200m. Locul 80 în clasamentul general, 10 feminim şi…3 în categoria de vârstă sub 30 de ani. Am ajuns pe podium pentru simplul motiv că la categoria mea de vârstă au participat doar patru persoane, dintre care una nu a terminat cursa. De aici debusolarea mea totală şi gustul vag amar. DAR m-am bucurat că am avut ocazia de a fi alături de Filip şi de a-i promova cauza.

Cu restul, mai multe bune decât rele, ne auzim la anul, de la Dunăre!

Anunțuri

Posted on 29 Mai 2017, in Litera proprie and tagged , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s