Ţi se pare o imagine cam dezolantă? Asta lăsăm în urmă


Şi dacă te întrebi unde e omul sau copilul care ar fi trebui să se dea în acel leagăn, e probabil printr-un spital din România, cumpărând un kilogram de oxigen la pungă. Ce, nu se comercializează încă sub forma asta?

Povestea este atât de veche şi de discutată, încât a ajuns un mare BLA BLA ce trece elegant pe lângă urechile noastre. Da, ştim, defrişările = încălzire globală, gaze cu efect de seră, alunecări de teren, dezechilibre de floră şi faună, estetică ciu-ciu, din astea. Neinteresant.

Mai întâi să luăm ultimul aifăun, să muncim ca rupţii pentru un acoperiş sigur deasupra capului, o educaţie decentă, o mâncare bună şi jucării care să îl facă pe copil fericit. Până rămânem noi fără copaci şi oxigen mai durează. Nu este asta o prioritate. Şi cum asta nu este o prioritate de câteva zeci de ani, dar tăierea şi transportarea lemnului spre vânzare şi prelucrare în alte ţări este la modă, am rămas fără câteva sute de mii bune de hectare de pădure.

„Şi ce dacă unui copac îi ia 70-80 de ani să ajungă la maturitate. Nu mai prind eu vremurile alea. Iar eu nu am timp să mă duc să plantez copaci. Să facă statul român, ca doar de asta plătesc taxe şi impozite, să îi oprească pe ăia de taie, nu e treaba mea!”

DSC_0644

Aparent, nu este treaba nimănui. Poate doar a câtorva ONG-uri şi anchete jurnalistice care mai răsar din când în când, ţipând acelaşi mesaj care nu interesează pe nimeni.

Da, poate că asta este o imagine cam dezolantă, în locul căreia preferăm pisicuţe pufoase pe Facebook, virale cu Dorel/Bă Cristi şi ultima bârfă din presă. Şi înţeleg, e un mecanism de autoapărare şi negare, pe care îl adoptăm instinctiv pentru a ne proteja mintea în faţa tuturor ***** pe care le trăim şi vedem zilnic. Dar nu e un motiv suficient de bun pentru nepăsare.

Iar dacă, prin latura noastră egoistă de homo-nu-foarte-sapiens-sapiens, nu rezonăm cu mesajul ecologic, atunci să îl personalizăm. În leagănul acela ar fi trebuit să fie copilul, nepotul, sora, fratele tău. Sau chiar tu. Ai senzaţia că te sufocă scenariul? Să vezi cum o să fie sufocate generaţiile viitoare!


Până atunci, ne rămâne să discutăm cât de „tâmpită” este vremea asta, că a luat-o razna. Vremea, nu omul…


Nu, nu m-am trezit eu moralista secolului. Şi eu mă uit la poze cu pisici pufoase pe Facebook, şi eu muncesc până uit pentru ce, şi eu am întors privirea. Dar mi-au îndreptat-o alţii şi altceva. Altceva-ul constă în ruşine. Pentru că mi-e ruşine şi ciudă să văd cum trec prin fiecare an cu aceeaşi ochelari de cal, în acelaşi galop, în timp ce alţii găsesc cumva timpul necesar să pună mână să planteze un copac…sau câteva hectare bune.

Altcineva-ul a fost Pădurea Copiilor, un proiect ViitorPlus ce are ca scop împădurirea terenurilor publice degradate din sudul României pentru care nu există fonduri de la stat. Un ONG românesc care, din acţiuni caritabile şi donaţii, a reuşit până acum să împădurească peste 38 hectare (echivalentul a 52 de suprafeţe de joc ale Arenei Naţionale) în judeţele Călărași și Teleorman.

Cu siguranţă sunt comodă, cu siguranţă nu sunt Maica Tereza şi filantroapa pământului ori vreun exemplu de moralitate bun de urmat. Dar pot şi eu să fac două lucruri cât de cât bine – să alerg şi să pictez. Aşa că, afacerea este următoarea – pe 15 mai urmează să alerg 21 de km (primul meu semimaraton) la Semimaratonul Internaţional Bucureşti, pentru Pădurea Copiilor iar până atunci am lansat aici o campanie de strângere de fonduri…mai artistică.


Adică orice sumă de bani dată de tine pentru acest proiect se va duce în plantarea de copăcei. Iar tu vei primi în schimb un copăcel pictat de mine.


Nu glumesc. Pentru fiecare donaţie făcută pe pagina de Galantom creată special pentru acest proiect, „donatorul” îmi va scrie în comentariu în care îmi va explica cum pot lua legătura cu el, pentru a-i trimite o pictura proprie şi originală (şi minunată, desigur) cu un copăcel, simbol al recunoştinţei mele.

Iar pictura de faţă, de la care a pornit totul, este primul tablou realizat pentru această campanie de fundraising şi aşteaptă să ajungă la un om darnic, căruia îi place o imagine dezolantă, dar adevărată. Un memento al gestului său, ce a adus o pată de verde pe planşă. Deci, cine îl revendică?

Eu alerg 21. Tu donezi oricât. Pădurea Copiilor mai creşte cu un copac.

DSC_0643

Pădurea copiilor este cel mai vechi program de împăduriri (plantări şi îngrijirea suprafeţelor plantate) din România, derulat de un ONG. Principalele rezultate sunt: 380.000 mp de terenuri degradate readuse la viaţă prin împăduriri, 8 hectare de pădure aflate deja la stadiul de masiv, peste 8.600 de voluntari implicaţi în acţiuni, peste 13.000 de persoane din 4 comunităţi din Călăraşi şi Teleorman care se bucură de beneficiile pădurii.

Anunțuri

Posted on 14 Aprilie 2016, in Litera proprie and tagged , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s