Nu întotdeauna ai noroc când calci în c@-@t!


Ţi-e bine. Bă, da’ ţi-e atât de bine, de stai şi te întrebi când îţi moare următoarea rudă sau când rămâi fără job. Că prea ţi-e bine! Te bazezi pe creier, că doar îl ai. Păcat că, oricât de mult ţi-ai impune raţionalul, vine câcatul ăla mic de sentiment nenorocit, care se umflă atât de tare în tine, peste noapte, de ai impresia că o să explodezi ca o broască debilă.

Şi măcar dacă ai exploda, să se ducă dracu presiunea! Dar câcatul ăla mic nuuuuu…Batman, Batman! Poţi să scoţi tu artileria grea de argumente. Se cacă pe ele.

Apoi încerci cu băutură. Bă, ejti prost? Deja eşti o broască de dimensiuni apocaliptice. Câcatul ăla mic, la băutură, capătă şi moţ! Şi stea în frunte! Capătă şi părinţi, deşi era orfan, că doar el şi demiurgu’ ce au mai apărut din neant, nemuritori, neperitori!

drinking_beer_alcohol

Sursa foto: All-free-download.com

Apoi încerci cu somn sau come alcoolice. Freddy Krueger e o răţuşcă mică, aurie şi pufy pe lângă ce e în creierul tău deja fleoşcăit. Câcatul ăla mic de sentiment îţi călăreşte creierul, inconştient, subconştient, nimic-scient, îmbrăcat în latex, cu troape d’alea S&M, învârtind sălbatec un bici…aşeee, pentru că poate.

După ce renunţi şi la asta…te dai pe psihotrope/delice. Mai mesteci ca boul/vita o mână de iarbă din faţa blocului sau din ghiveciul babei de la etajul parter, sperând că poate ăla nu e pătrunjel, ci canabis. Sau o faci hardcore – un pet la juma de Newmarkt şi 5 buline de codein fosfat. Ştii tu ce ştii! După, ai un flashback cu Lore’ cea platinata, când se ridica la cer.

Între timp te f*t: şefi, colegi, prieteni, rude, vecini, facturi, chirii, întreţineri, rate la bancă, viruşi, reumatisme şi maţele din stomac. Cele din urmă în semn de protest, că de Ţ (cu CAPS LOCK) zile n-ai mai băgat şi tu un mic. Sau măcar muştarul. Ceva la care să roadă şi ele. Nu, ţie doar îţi sare muştarul!

Şi toate astea din cauza câcatului ăla mic de sentiment nenorocit.

Păcat de oamenii care se întâlnesc când nu trebuie…dar nu e păcat că măcar s-au întâlnit. Doar că urmele rămân. Şi nu poţi să nu te gândeşti „păcat că au rămas doar urme, când putea să rămână chiar el, omul”.  Sau mai bine că…nu?

Eeee, vezi, vezi cum sufli cu mucii în borş chiar la sfârşit? Mă duc să Oac Oac în altă parte. Până acolo, mă dau de-a rostogolul.

Anunțuri

Posted on 10 Septembrie 2014, in Litera proprie and tagged , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s