Banii din ultimii 14 ani. Evoluţia salariului de bază minim brut în România


Pe parcursul ultimilor 14 ani, valoarea salariului de bază minim brut în România a avut parte de un trend general ascendent, cea mai mare creştere înregistrându-se la începutul anului 2008, când salariul minim a urcat de la 390 la 500 de lei.

Evoluţia în perioada 2000-2013

Potrivit reglementărilor din Codul Muncii, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor.

În primul rând trebuie să menţionăm faptul că de la 1 iulie s-a aplicat cea de-a doua tranşă de majorare salarială din acest an, de la 750 la 800 de lei.

În baza numeroaselor acte normative care au stabilit valoarea acestui salariu în fiecare an şi eventualele tranşe de creştere a sumei, se remarcă următoarele:

salariu

    • într-un interval de aproximativ 14 ani  (cu anul în curs), din 2000 până în 2013, valoarea salariului de bază minim brut a crescut cu 755 lei;
    • nu a existat nicio reducere a valorii salariului de bază minim brut;
    • cea mai slabă creştere pentru doi ani consecutivi a avut loc în 2006, când valoarea s-a ridicat de la 310 la 330 de lei (20 lei diferenţă), potrivit  HG nr. 1766/2005;
    • cea mai mare creştere pentru doi ani consecutivi a avut loc în 2008, când valoarea s-a ridicat de la 390 la 500 de lei (110 lei diferenţă), ca urmare a intrării în efect a prevederilor HG nr. 1507/2007 la 1 ianuarie 2008;
    • singura stagnare a avut loc în perioada 2009 – 2010, cand valoarea salariului de bază minim brut a fost de 600 de lei;
    • anii în care s-au produs majorări salariale în mai multe tranşe sunt următorii: 2000, 2008 şi 2013.

Sursa: Ministerul Muncii

Anunțuri

Posted on 14 August 2013, in Litera proprie and tagged , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s